Capitolul 2

Actul 1

Ai avut vreodata ocazia sa intalnesti o persoana pe care, daca esti rugat sa-o descrii, pur si simplu sa nu gasesti cuvinte? Este un sentiment foarte interesant, mi se pare, in sensul ca, deep down inside stii ce vrei sa spui, dar nu gasesti cuvintele pentru a descrie sentimentul...
Pentru a vorbi despre asta, mai intai trebuie incercat a descrie aceasta persoana.
De cele mai multe ori este o persoana de sex opus.
Este o persoana pe care o cunosti de mult timp, si chiar daca prima data cand ai facut cunostinta cu ea nu te-ai asteptat la ceva special...dupa 4 ani in care ajungi sa o cunosti, iti dai seama ca te chinui jumatate de ora pentru a scrie cateva randuri despre ea...
Este o fiinta frumoasa, atat fizic cat si moral, este una din putinele persoane care nu au fost corupte de sistemul bolnav al lumii din ziua de azi, sistemul "nice shoes, wanna fuck?"...sistemul "love is a stupidity...i don't love you, i just want you"...
Este o persoana la care te gandesti in clipele cele mai intunecate din viata, si cumva te scoate din intuneric si te aduce la lumina, iti pune un zambet pe buze chiar si atunci cand treci prin valea umbrei mortii...
Pe scurt, este persoana cu care ti-ar place sa-ti petreci restul vietii, vorbind sincer, nu folosind cliseul "I will love you forever and ever"...
A, da...aproape am uitat...aceasta persoana minunata locuieste, fara exceptie si absolut obligatoriu, intr-un oras aflat la o distanta de minim 100 de km de orasul in care locuiesti tu, ceea ce transforma putinele intalniri dintre voi in momente magice si de neuitat!

Cand ajungi sa cunosti asemenea persoana...ei bine...te poti considera un om fericit! Deoarece avand asemenea persoana langa tine [psihic vorbind]...Nothing Else Matters!

Actul 2

Astazi am avut o zi normala. O zi ca oricare alta. De ce zic asta? Deoarece evenimentele din ziua de azi s-au compensat reciproc, rezultand un ... normal. Ma rog, poate un pic inspre bine. Dar numai un pic.
Ziua a inceput frumos, cu ninsoarea caracteristica (sau mai putin) unei zi de februarie in Deva. Am plecat asadar spre scoala cu pasi marunti, cu avantul patriotic tipic mie (fuck it..school..again...:-w) si am si ajuns in final la scoala.
De aici...long story short: 3 ore de chiul fara absenta in care m-am simtit extraordinar alaturi de prieteni si prietene, de aproape sau de departe...pana aici toate bune si frumoase...
Ajuns acasa, urlete de la parinti: "Unde ai fost?" "Mirosi ca un betivan!" "Iesi afara!" "Doamne, de ce?" si multe altele de genul acesta...Lucruri socante poate, pentru un homo sapiens obisnuit...nu si pentru homo sapiens resemnatus...Dupa cativa ani de asemenea urlete, ajungi sa nu-ti mai pese...Pentru cei dintre voi care cititi acest blog si va aflati inca in faza de neacceptare, am un singur sfat pentru voi: nu trebuie sa va pese! Sau cel putin...nu trebuie sa aratati ca va pasa...Dar iarasi deviez de la subiect si incep sa dau sfaturi...Asa ca sa continui...
Dupa sesiunea de urlete, sunt obligat sa tin post ziua de azi. "Ca sa-mi fie invatatura de minte, ca nu poti trai doar cu bere si spirtoase" OK, sa zicem...o cura din cand in cand nu strica...Dar...5 minutes later, sunt sunat de o prietena din Bucuresti, care intamplator se afla prin Deva. Ce-i drept, povestea e mai lunga...e o fosta colega de scoala din 5-8 cu care ma intelegeam bine si a plecat la Bucuresti din clasa a 9-a...si acum a dat prin Deva again...ei bine, aceasta prietena urma sa-mi fie compania mea pentru o seara frumoasa de betie decenta, genul de betie frumoasa in care nu-ti pasa de nimic...Dar, nici asta nu s-a putut intampla, intrucat ingeriul meu pazitor era probabil in pauza de masa...si nu m-a protejat de parinti:"SA NU TE PRIND CA IESI AFARA DIN CASA, BETIVANULE!" Asa ca am ramas in continuare in casa, postind prostind si postand...si am ajuns aproape de sfarsitul zilei...cand lucrurile se schimba.
Am fost laudat! Pentru prima data dupa mult timp, o prietena speciala mi-a laudat stilul de scris. And she meant it... Ceea ce m-a facut sa incep scrierea acestui Act 2. Avand in vedere continutul lui, este evident motivul lipsei vreunui titlu...
Pana data viitoare, va las cu bine!

P.S: In mod intentionat nu am dat niciun nume, intrucat nu vreau sa se simta nimeni expus/a sau poate deranjat/a de descoperirea identitatii sale.