Capitolul 3

Actul 1: Tu...

Asta va fi o scriere diferita de genul celor obisnuite din blogul acesta, intrucat astazi este o zi deosebita. Astazi ar fi trebuit sa implinim 2 luni. Din Decembrie...pana in Februarie. Dar acest 13 se pare ca nu este si nu a fost vreodata un numar norocos. Fiindca, din ceva motiv, care nu stiu cum sa-l numesc, stupid, imbecil, cretin, ne-am despartit. Ne-am despartit si acum aproape ca nu ne mai vorbim, in afara de ocazionalul, obisnuitul "salut!" din scoala...
Ti-am citit blogul azi. That fucked me up, like...bigtime. Adica, am citit ce am citit acolo, si acum a venit randul meu sa nu te mai inteleg si sa nu stiu ce sa mai cred. Adica, atata timp cat am fost impreuna...nu mi-ai dat de inteles nici macar o data, macar O DATA, cat tii la mine (sau tineai, ma rog), si cat suferi acum (din cate citesc)...Nu sunt genul care sa prind subtilitatile sau sa inteleg omul doar privindu-l...Vorba aia..."You don't really know what you've got until it's gone..." Inteleg ca am fost un fraier si poate ca acum ma consideri incapabil de sentimente umane normale, sau de sentimente umane de orice fel, dar...asta-s eu. Adica nu stiu cum sa iti arat ca tin la tine mai mult decat fac. Faceam, pardon. Nu o sa fiu prietenul ala care te ingroapa in "te iubesc-uri" si flori, fiindca nu-s genul meu...Dar, sincer, nu stiu ce sa fac sau ce ar fi trebuit sa fac sa nu se ajunga la ... tampenia asta. Ca altfel n-am cum sa-i zic. E, in fond o tampenie. Ca si Valentine's Day, de altfel.
Maine va fi, again, Valentine's Day. Si again, pentru a 17-a oara, va trece pe langa mine aceasta sarbatoare atat de imprumutata si atat de fake, fara ca eu sa am o prietena. Cred ca este o regula obligatorie ca eu nu am prietena de Valentine's Day. Un fel de ... nu stiu, ironie a sortii, so to speak...Dar anyway, mai mult despre astea maine. Pana atunci...noapte buna!
Miss you...

Actul 2

Acum incep sa constat ca blogul meu, pe cat m-am chinuit sa-l fac mai coerent si mai bine structurat, cu o structura cat mai riguroasa...pe atata de dezordonat a iesit. Dar o sa-l continui in stilul asta...because I like it! Dar nu despre asta vroiam sa scriu. Again, deschid Mozilla cu un scop anume si incepand sa scriu deviez de la subiect...nu o sa reusesc niciodata sa scriu ceva de mari dimensiuni, ca un roman, intrucat nu reusesc sa fiu coerent pe mai mult de o pagina...Asadar ceea ce o sa scriu in continuare nu are nicio legatura cu ce am scris acum...
Ai incercat vreodata sa stai, pur si simplu, in loc, fara sa zici nimic? Sa stai, si sa asculti sunetul mediului care te inconjoara, fara sa scoti un singur cuvant! Atunci, si abia atunci, vei putea asculta Sunetul, cu S mare. Sunetul interior, acea voce mica din creierul tau, care iti spune ce sa scrii cand vrei sa scrii ceva, de exemplu. Vocea launtrica. Sufletul, care incearca sa comunice cu tine. Vei constata ca aceasta voce iti spune lucruri la care nu te-ai fi gandit niciodata. Lucruri de care nu ai habar, chiar daca sunt despre tine.
Incearca acest experiment. Du-te in cel mai aglomerat loc pe care il cunosti in orasul din care provii, si inchide ochii, si taci. Si asculta...Deschizand ochii, vei vedea in fata ta o lume diferita. Lumea asa cum este ea. Fara masti, fara two-faced people, vei vedea omul pur si simplu, asa cum este el. Eu am incercat asta, si am fost cuprins de tristete. Vezi oamenii din jurul tau. Muncitori. Angajati. Someri. Casatoriti. Divortati. Tristi. Fericiti. Prea putin fericiti. Si vezi directia in care merg. Vezi ca toti, inclusiv tu, mergeti spre rapa, cu pasi mari si hotarati. Si daca incerci sa strigi, sa le arati ca merg spre rapa, oamenii sa uita la tine ciudat...de parca tu esti cel nebun, nu ei. Si n-ai ce sa le faci. Fiindca sunt multi. Prosti, dar multi. Si masa are o putere extraordinara, fie aceasta in bine sau in prostie. Daca si tu faci parte din oamenii care isi doresc o masina mai buna, o casa mai mare, un salar mai bun, un sef mai bun...dragul meu, esti pe calea care merge inspre rapa. Oamenii au uitat sa se bucure de micile placeri ale vietii de zi cu zi! Cati oameni ai mai vazut sa se bucure privind un fulg de zapada care li se topeste pe mana? Sau care sa se uite inspre cer intr-o zi de vara, si sa zambeasca vazand cerul albastru? Sau sa fie cuprinsi de fericire admirand un fir de iarba?...
Incearca si acest experiment. Vei vedea ca poti face si tu o diferenta. Un om destept in plus este un idiot in minus. Carpe Diem nu inseamna sa-ti bati joc de viata ta si sa urmezi multimea. Carpe Diem inseamna Traieste, astfel incat sa ai ce povesti din viata ta. Si cate unul, cate unul, putin cate putin, in timp, poate vom putea schimba ceva. O schimbare in bine. O schimbare de mentalitate. Asta ne trebuie. Asta ne-ar trebui. Dintr-o samanta, poate rasari ceva bun, care sa dea roada vizibila. Dar trebuie mai intai samanta. Si apa. Apa care poate fi chiar ... viata de zi cu zi, privita prin alti ochi. Fiindca viata, asa cum este, te poate creste. Trebuie doar sa decizi ce alegi, sa cresti, sau sa putrezesti.